Nu putem spune pe unde au umblat picioarele noastre.
Adevărul e în ceea ce simțim acum. Stă ascuns în inimă și drumurile acolo sunt altfel construite. Spre a duce înainte.
Cum aruncăm o singură privire înapoi, cum se năruie toate.
Și poduri, să ne salvăm, nu există. Doar punți mișcătoare,
la fiece adiere de vânt, vibrează. Vibrează cu sufletul.
Când toate se vor dărâma la venirea ultimei furtuni, rămâne
o cărare mică de tot ca o gaură prin care doar pasărea lui Dumnezeu poate trece. Pasărea răsărită din inima noastră, din cenușa ce-a mai rămas. Asta e tot ceea ce putem spune.
Și cuvânta, dar nu cu glasul, nici cu vorbele.
