bücher

Alleine – alle/eine ­– durch die Wörter: Es ist auch diese Lesart, eine sich ihr geradezu aufdrän­gen­de Vielseitigkeit der Spra­che(n), die Mihaela Claudia Con­drats Gedichte ausmacht. In ihren Auseinandersetzungen mit der Herkunft, Kindheit, Emi­gration, dem Gestern und dem Morgen, in ihren Liebesgedan­ken ebenso wie im Gespräch mit Clowns und Surrealisten, be­herrscht sie hellwach träumend die Hexe Sprache, artikuliert in vielen Sprachen, um ihre eigene nicht zu verlieren; und sie­ findet eine neue Sprache gar.

alleine durch die wörter Schiler & Mücke Verlag, 2022

https://www.schiler-muecke.de/index.php?title=mihaela+claudia+condrat%3A+alleine+durch+die+w%C3%B6rter&art_no=B0451

distopia. impromptu um schön verrückt zu werden, Limes Verlag, Cluj, 2014.
https://edituralimes.ro/produs/distopia-cateva-exercitii-de-innebunit-frumos/

NEW CONDRAT 01Ein einziger Blick. Ein dystopischer.

Zwei Welten herangewachsen aus einem Kinderherz. Die Wirklichkeit gespaltet in zwei.
Die Kindheit in Parteiuniformen.
Hunger und Illusionen. Hunger und Desillusionen. 
Draußen wirkt alles anders: disharmonisch, diskrepant, zerstückelt, eintönig, monoton. Aber drin ist voll von Sehnsucht, Träume, und Leidenschaft. Die Entfernung zu den beiden wird mit dem Schmerz gemessen. 

Die postkommunistische Generation, zu der ich gehöre, ist die Generation, die verstanden hat, dass demokratisch Denken in erster Linie heißt, die Prämissen des freien Denkens zu schaffen. Das Schaffen eines freien Raums von Handlungen und Interaktionen. Dies impliziert einen langfristigen Prozess, der nur durch gemeinsame Arbeit wächst. Ich, du, und die anderen. Um uns vom kommunistischen Denken zu befreien, genügt es nicht nur antikommunistisch zu denken. Wir brauchen etwas mehr, etwas Stärkeres, Stabileres. Die Revolution muss in unseren Herzen beginnen. Jetzt. Jeden Tag. Jederzeit. Und ohne Slogans. Ohne anti.

Ich musste raus gehen, um die dysfunktionale Welt zu verstehen, in der ich gelebt habe. Und in dieser neuentdeckten Welt, ebenso unvollständig und lückenhaft, musste ich mich zwischen zwei Sprachen spalten, zwischen zwei Ichs, zwischen hier und da. Ich musste mich desillusionieren, entzaubern, entfremden, dystopisch leben.
                                                                                                                                   die Autorin

distopia. câteva exerciții de înnebunit frumos, editura Limes, Cluj, 2014

O singură privire. Distopică și asta. Două lumi crescute dintr-o inimă de copil.
Realitatea tăiată în două. Copilăria în uniforme de partid. Foame și iluzii. Foame și deziluzii. În afară totul e altfel: dezechilibrat, discrepant, fragmentat, monoton. Dar înăuntru e plin de dor, vise și pasiune. Distanța dintre aceste două lumi se măsoară în durere.

Generația postcomunistă de care aparțin este generația care a înțeles ca a gândi democratic înseamnă a ne creea, înainte de toate, premizele unei gândiri libere. Un spațiu liber de acțiune și interacțiune. Lucrul acesta presupune un proces de lungă durată care crește doar prin împreună-lucrare. Eu, tu și celălalt. Pentru a ne elibera de gândirea comunistă nu ajunge să fim doar anticomuniși. Ne trebuie ceva mai mult, mai puternic, mai stabil. Revoluția trebuie să-nceapă din inima noastră. Acum. În fiecare zi. Oricând. Și fără sloganuri. Fără anti.

A trebuit să plec ca să înțeleg lumea disfuncțională în care trăiam. Iar în această nouă lume descoperită, fragmentată și ea, din alte puncte de vedere, a trebuit să mă împart între două limbi, două eu-uri, între aici și acolo.
A trebuit să mă dezvrăjesc, să mă deziluzionez, să mă depărtez, să trăiesc distopic.
Autoarea

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *