Primesc de la o prietenă un link cu povestea unei femei din Portland care, pare-se, ar trebui luată ca model. Adică: femeie cu 5 copii, stă acasă, crește copiii, dar, ce este și mai fenomenal, e creativă, are blog, scrie cărți și articole, plus că, la ferma unde locuiește, muncește ca să aibă cât mai multe lucruri făcute de mâna ei, implicit hainele copiilor etc. Toate acestea, atenție, așa scrie acolo, fără să apeleze la bonă sau la alte ajutoare, doar la soțul inginer care se ocupă de partea materială!!!!
Cred că autorul minte pe ici-pe colo, mi se pare incredibil să faci toate aceste lucruri fără niciun ajutor, cu 5 copii???? Hai să fim serioși… În rest, nu mi se pare nimic supranatural, bunicile noastre au fost și mai virtuoase, și mama mea, de altfel, cu 3 copii se ducea la stână prin pădure, kilometri întregi pe jos, ca să mulgă vacile și să facă brânza și apoi să o care în spate până acasă. Dar așa fac toate femeile de la sat, se bat și cu urșii de e nevoie, dacă întâlnesc prin pădurile noastre și urși neprietenoși….
Bun, dar de ce ar trebui eu să o iau de model pe femeia asta și de ce astfel de povești ar conta mai mult decât povestea unei femei care are un singur copil, care face naveta până la locul de muncă, care lucrează în schimburi si care abia așteaptă să ajungă acasă, să se joace cu copilul ei, să-l ducă în excursii, să colinde munții, poate chiar să-și permită lecții de chitară sau de orice alt instrument, și da, să-și ia chiar și o bonă, atunci când nu poate să aibă grijă de copil, când trebuie să stea la coadă să plătească facturile, când trebuie să aștepte ore în șir pe holurile spitalelor…E normal să lași copilul acasă supravegheat de bonă, bunica sau altă persoană, e normal ca cineva să te ajute. De ce ar conta mai mult decât povestea unei femei-profesoare, doctorițe, muziciene, chimiste, farmaciste, tractoriste, țărănci? Nu avem nevoie și de astfel de femei?
Ce vreau să spun e că nu putem avea astfel de modele pentru că nu se poate ca toate femeile să se mute la țară sau în Togo, sau pe-o insulă din Atlantic și să practice agricultura ecologică, să se îmbrace hand-made, să croiască haine pentru întreaga familie, să mulgă capre, vaci și oi…Doamne-ferește să rămân singură cu o vacă pe care să o mulg, nu știu, nu pot, nici nu mă pasionează! Și tot Doamne-ferește să ajung să fac acest lucru din necesitate. Femeia cu pricina face acest lucru din plăcere, e o mare diferență! E o mare diferență să nu ți se pară sfârșitul lumii că trebuie să arunci 10 litri de lapte că nu ți-a ieșit untul, tot așa precum e o diferență să practici agricultura pentru subzistență sau pentru că îți face plăcere să cultivi organic anumite legume…
Pe mine mă pasionează, însă, să știu ce fac cu viața mea, cu mine, cum fac și de ce...mă pasionează să gândesc și să încerc ca, indiferent de câți copii am, de statutul social, de starea materială, de locul în care locuiesc, să trăiesc așa cum vreau și cum simt, fiindu-mi propriul model sau luând ca model pe copilul meu, pe oamenii din jurul meu, pe femei pe care le cunosc și cu care împărtășesc lucrui bune și mai puțin bune, că așa e viața mea, despre aici și acum, despre mine și tine, nu despre ei și cei din altă parte. Iar cei care ne influențează în mod direct sunt cei care stau în imediata noastră apropiere: copii, soți, părinți, bunici, prieteni și nimeni din aceștia nu excelează în perfecțiune, dar ce contează! Ca replica aceea din film: I’m a boy. So what, nobody’s perfect!
