Despre toamnă și nu numai…

Foto: arhivă personală
Foto: arhivă personală.Toamna la apus de Tübingen

Turnul cărămiziu al unei biserici pe un cer de toamnă plumburiu peste care cad răvășite frunzele copacilor.

Oare de ce toamna asta lovește cu atâta tristețe în noi și cu ce fel de aripi ar trebui să zburăm ca s-o învingem? Poate ajung cele ale unui fluture care știe cât de periculoasă poate fi atingerea unei flori, poate ne vor ajunge aripile unui heruvim coborât demult în copilăria noastră. Odată cu toamna ne adunăm gândurile mai aproape de noi și am vrea să locuim și mai aproape, cât mai aproape de făptura noastră. Dar nu este cu putință, căci lucrurile cele mai grele nu se pot face în fiecare zi, deși ne-am dori, ele se fac într-un timp când noi nici nu avem habar și apar cum apare roua pe flori, dis-de-dimineață. Și în acel timp măreț ne vom spune nouă înșine, încet, ca să nu speriem ziua:

“Ușor nu e nici cântecul. Zi și noapte
nimic nu-i ușor pe pământ. Căci roua
e sudoarea privighetorilor
ce s-au ostenit toată noaptea cântând.”

Chiar dacă e greu, chiar dacă vă vine să plângeti, osteniți-vă cu cântatul, cântați prin toamnă și de toamnă, fiți îngăduitori cu voi…

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *