Ingeborg BACHMANN
S-au risipit poeziile mele…
S-au risipit poeziile mele.
Le caut în toate colțurile camerei.
Despre durere nu știu nimic, cu adevărat
nu mai știu cum se scrie durerea.
Știu că de acum înainte nu se mai poate vorbi așa,
trebuie spus mai tăios, o metaforă care doare
ar trebui să-mi vină în minte. Doar având cuțitul în spate.
Parlo e tacio, parlo, mă refugiez într-o limbă,
se-ntâmplă să fie spaniola, los toros y las planetas,
de pe o veche inscripție furată
încă cea de auzit. Merge și cu puțină franceză
tu es mon amour depuis si longtemps.
Adio, voi, cuvinte frumoase, cu făgăduințele voastre.
De ce m-ați abandonat? Nu v-ați simțit bine?
V-am așezat îndărătul unei inimi, de piatră.
Săvârșiți acolo ceva pentru mine, rezistați, făptuiți
