cândva
de dorul tău
răscoleam
printre o mie
de cuvinte
nerostite
dar văzute
de ochii tăi
și tot nu găseam
unul potrivit
cu care să te
fi putut avea
azi
bat aripi tăcut
dar sfânt
pe pământ
nu pe acesta
pe celălalt
de-ntuneric
de lumină apusă
te presimt pe tine
ca pe o noapte
în care mi-e frică
s-adorm să visez
căci în vis
nu pot să mă apăr
doar să-mi aduc aminte
cum prin cele văi
și păduri
trecea tăcut o femeie
cu un cal orb
cu aripile legate
cu părul împletit
cu mersul mut
