Lansarea cărții, despre distopie și despre iarnă

...lucrurile se întâmplă/pentru a se simplifica întâmplându-se/viața nu are decât două încăperi/printr-una trece ziua/prin alta noaptea!
…lucrurile se întâmplă pentru a se simplifica întâmplându-se, viața nu are decât două încăperi: printr-una trece ziua, prin alta noaptea!                                                         Foto: Mădălin Broscaru

 

 

Primele amintiri cu lansarea volumului de poezie, Distopia – câteva exerciții de înnebunit frumos, s-au așezat într-un colț al sufletului ca prima zăpadă subțire și firavă din acest an. Muzeul din Tübingen, o locație veche, cu bârne, cu pereți scrijeliți și acoperiți de amintiri din primul război mondial mi-a primit versurile distopice și muzica ieșită dintr-un pian (modern, de data asta). Preludii, studii, bucăți muzicale de Rachmaninov, Brahms, Enescu, Satie, Chopin au însoțit amintirile aduse din satul meu de munte, aduse din perioada studiului teologiei, din experiența de migrant, din viața mea…

La pian...Ioana Radu!
La pian…Ioana Radu!                                                              

Mi se par atât de diferite și atât de contrastante toate aceste versuri că nu aș fi putut numi mai bine volumul decât așa: distopia, adică o lume dezechilibrată, neegală cu ea însăși, o lume care la suprafață a pierdut controlul, legătura cu ea însăși, dar care în adânc e pătrunsă de puteri latente în a naște perle. Aceste lumi sunt întotdeauna mai interesante decât ceea ce se produce, decât ceea ce se întâmplă la suprafață.

5D3_1141

Discuțiile finale, purtate în limba poetului Hölderlin, au fost pentru mine o adevărată provocare. Teme precum comunismul, fața închisă a lumii din care vin, dar și seninătatea lucrurilor pe care le port în mine au stârnit curiozitatea publicului. Ce înseamnă să pleci, ce iei cu tine când pleci departe, cum te integrezi, ce lași în urmă, ce cuvinte te exprimă, ce doruri te trăiesc, cum și de ce…Și ce exsită mai presus de tine de nu înnebunești trăind toate acestea? Frumusețea, iubirea, zâmbetul, seninătatea, ce anume?

Privesc distopia exterioară ca pe o neorânduire socială, iar pe cea interioară ca pe o îngrădire a propriei ființe, a libertății, a cuvântului care suferă de tăcere. Cum să nu mai poluezi fonic și lingvistic spațiul în care locuiești?

Poezia “Ce nimic e mai ușor” a deschis seara, poezie despre înstrăinarea de cuvântul exprimat, dar și de a celui neexprimat, despre a pleca și despre a te regăsi acolo unde ai ajuns.

Despre frumoasa poveste cu îmblânzitul, îmblânzitul limbii.

 

ce nimic e mai ușor

cuvintele mele vin dintr-o altă lume
austeră din țara frigului au sosit
sunt îmbrăcate-n ger
de foame au nimicul

cuvintele mele au-sărăcit

le-am adus de pe-un versant
acoperit de negură
toată copilăria mi-am împărțit-o
între cel-care-spune-da
și cel-care-spune-nu
fără să știu cât am fost da
sau când am devenit nu

la sfârșit cuvintele mele
au rămas singure s-au golit
ce nimic e mai ușor decât durerea
foamea de-o scriu cu majuscule
n-o văd s-a micit
la cină mă-așteaptă

un cuvânt ne-mblânzit

5D3_1184-1
Foto: Mădălin Broscaru

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *