am prins și-a treia zi din
haos
a da tăcerii
împreună ce-i al ei
și nopții care stă să
vină cel mai frumos
cuvânt al
nostru
să îndrăznească
să se-arate
să ne așeze iar în
patul verde
naufragiat
lângă a regilor corăbii
care se luptă și acum
pentru a
stăpâni văltori pe mare
mare largo desolato
fără să știe
ce monștrii se
ascund în adâncimi
dar noi
oh cum noi
avem un haos de
îmblânzit
am renunțat demult
la a ne război
cu fiecare zi trecută
ne cere jertfa lui i-o dăm
tăcerea noastră
singuri de groaza că nu
ne-am prinde din priviri
luând o altă formă
cu fiecare zi ce trece
că nu mai revedem
ce este la vedere
că nu mai recunoaștem
ce pare de necunoscut
și ce-o să facem
pierduți pe mările
învârtoșate
ce o să
facem fără semne
totuși
cu trupul proaspăt
primenit
vom face vânt
din plin
din pupa
din noi
din tot al nostru
ce-a rămas
să trecem mai
departe
mai
departe
de-mblânzit
