
m-am legat cu toamna iar la ochi
suflete ce ţii în tine firea
hai să vezi brumar cum scaldă vieţi
solitându-ne simţirea
nu mai suntem toamnă nici măcar
nu mai suntem viţa rodnică din vie
suntem suflete-ofilite pe-un altar
ruginind de apă vie
nu mai suntem nici ce-am vrea să fim
fini culegători de vieţi în coş de vie
suntem minţi brumate de zugravi
suntem paşi uitaţi prin veşnicie
nu mai suntem nu mai vrem să fim
doruri luminate de tărie
suntem inorogii orbi fără lumini
ce-au uitat prin lumea mea să vie
nu mai vrem iubire ce să rupă vrerea
vrem poveşti banale ale altor inimi
ce-au minţit cuvinte şi-au privit tăcerea
ca pe-o ambuscadă-a propriei micimi
suflete prin toamna ce răzbate
nicio adiere nu te răsfrunzeşte
când uitarea te păcătuieşte-a moarte
te îndemni şi-acum curat iubeşte