să crezi până la capăt…
până la durerea din dreptul inimii
a aproapelui care se poticnește
a celui care bate fără să primească răspuns
totuşi
unde e timpul care adaugă
aşteptare și răbdare?
de unde se pot culege florile înserării?
credinţa în ele e ceva nefiresc nevăzut ca toamna pe care o aștept
și nu mai vine dar care mă privește
dintr-un ochi de copil
credinţa asta care să ardă
care să mă ţină viu
până la împlinirea durerii
până la capăt
capătul capătului
