în lume
și prietenia e o formă de vindecare ne curățăm de noi spre a ne dărui celuilalt iar celălalt pleacă îmbătat de mireasma liliacului în lume M. Sigh Abstract faces 2011
Crin
Traducere din Hilde Domin, Poate un crin Culorile sunt goale și apropierea atât de departe. Nimic nu mai e de încredere: Poate un crin, care ieri nu era aici, și care azi de dimineață mă privește lila în verde. Cucul cântă, minutele nu trec. Peste noapte, pe nesimțite, a venit acest crin. Peste noapte, pe…
până la capăt
să crezi până la capăt… până la durerea din dreptul inimii a aproapelui care se poticnește a celui care bate fără să primească răspuns totuşi unde e timpul care adaugă aşteptare și răbdare? de unde se pot culege florile înserării? credinţa în ele e ceva nefiresc nevăzut ca toamna pe care o aștept și nu…
Copilărie
a privi oarecum lumea prin cazemate de zăpadă prin tunele de fân o a privi stând în cap făcând puntea a o privi făcând podul de sus fugind prin ploaie cu o bucată de pâine uscată în mână peste care a fost presărată o umbră de zahăr ștergându-ți de dor lacrimile că mama nu-i glasurile…
Pianul meu albastru
Traducere din Else Lasker-Schüler Mein blaues Klavier Am acasă un pian albastru Dar nu cunosc o notă. A rămas în pivnița întunecată Din clipa în care răul s-a pornit în lume. Cu el stelele cântau la patru mâini Și luna nouă într-o barcă Acum doar șobolanii dansează în jurul lui. S-a distrus claviatura, cutia e…
Stările copiilor…câteva (că sunt de ordinul miilor)
Mama, tu ești o lună. Eu sunt un soare. Tu ești o haină, un nasture, ești o budincă, o ciocolată… Eu sunt tata. Și tata cine e? E D. Și eu cine sunt? Tu ești tu. Tu ești D. Tu ești tata. Du-te! Stai aici! Așteaptă-ne și pe noi (e doar el)! Ți-am spus că…
balladesque
m-am legat cu toamna iar la ochi suflete ce ţii în tine firea hai să vezi brumar cum scaldă vieţi străinându-ne simţirea nu mai suntem toamnă nici măcar nu mai suntem viţa rodnică din vie suntem suflete-ofilite pe-un altar ruginind de apă vie nu mai suntem nici ce-am vrea să fim fini culegători de vieţi…
S-au risipit poeziile mele
Ingeborg BACHMANN S-au risipit poeziile mele… S-au risipit poeziile mele. Le caut în toate colțurile camerei. Despre durere nu știu nimic, cu adevărat nu mai știu cum se scrie durerea. Știu că de acum înainte nu se mai poate vorbi…
culori în agonie
mi s-a pierdut o ureche un ochi cum am lăsat o privire nepictată dor mi se face violet cu degetele ţi-aş vorbi cu verde cu ochii încărcaţi de albastru numai să ştiu că nu îmi vei lua zâmbetul curcubeului
Viața nu e cu autoservire…
prietenilor care știu de ce Nu mă consider un om care a atins niște culmi ale înțelepciunii, nici pe departe, sunt doar unul care ascultă și contemplă lumea, oamenii, și în acțiunile lor, dar mai ales în tăcerile lor, și care încearcă să meargă din curiozitate, din instinct, un pic mai departe cu gândul, cu…