două abisuri locuiesc în două abisuri fără culoare inima mi-e străină de mine mă vizitează corbi plumburii greul e prea dens ca zgura oraşului la amiaz` în abisul durerii locuiesc în casa melancoliei nimănui sunt prizonieră din volumul: distopia. câteva exerciții de înnebunit frumos Editura Limes, Cluj-Napoca
mâine postmodernist caută-mă mâine… ne vom întâlni la colţ vom petrece îmbrăţişaţi eternitatea ca şi cum viitorul ar deveni prizonierul palmelor noastre vom povesti necuvinte ne vom trăi iubirea postmodernist în metaimagini fie ca ele să se transforme în plinătăți de iubire de dor de lumină din volumul: distopia. câtvea exerciții de înnebunit frumos Editura…
și prietenia e o formă de vindecare ne curățăm de noi spre a ne dărui celuilalt iar celălalt pleacă îmbătat de mireasma liliacului în lume M. Sigh Abstract faces 2011
Traducere din Hilde Domin, Poate un crin Culorile sunt goale și apropierea atât de departe. Nimic nu mai e de încredere: Poate un crin, care ieri nu era aici, și care azi de dimineață mă privește lila în verde. Cucul cântă, minutele nu trec. Peste noapte, pe nesimțite, a venit acest crin. Peste noapte, pe…
să crezi până la capăt… până la durerea din dreptul inimii a aproapelui care se poticnește a celui care bate fără să primească răspuns totuşi unde e timpul care adaugă aşteptare și răbdare? de unde se pot culege florile înserării? credinţa în ele e ceva nefiresc nevăzut ca toamna pe care o aștept și nu…
a privi oarecum lumea prin cazemate de zăpadă prin tunele de fân o a privi stând în cap făcând puntea a o privi făcând podul de sus fugind prin ploaie cu o bucată de pâine uscată în mână peste care a fost presărată o umbră de zahăr ștergându-ți de dor lacrimile că mama nu-i glasurile…
Traducere din Else Lasker-Schüler Mein blaues Klavier Am acasă un pian albastru Dar nu cunosc o notă. A rămas în pivnița întunecată Din clipa în care răul s-a pornit în lume. Cu el stelele cântau la patru mâini Și luna nouă într-o barcă Acum doar șobolanii dansează în jurul lui. S-a distrus claviatura, cutia e…
Mama, tu ești o lună. Eu sunt un soare. Tu ești o haină, un nasture, ești o budincă, o ciocolată… Eu sunt tata. Și tata cine e? E D. Și eu cine sunt? Tu ești tu. Tu ești D. Tu ești tata. Du-te! Stai aici! Așteaptă-ne și pe noi (e doar el)! Ți-am spus că…
m-am legat cu toamna iar la ochi suflete ce ţii în tine firea hai să vezi brumar cum scaldă vieţi străinându-ne simţirea nu mai suntem toamnă nici măcar nu mai suntem viţa rodnică din vie suntem suflete-ofilite pe-un altar ruginind de apă vie nu mai suntem nici ce-am vrea să fim fini culegători de vieţi…
Ingeborg BACHMANN S-au risipit poeziile mele… S-au risipit poeziile mele. Le caut în toate colțurile camerei. Despre durere nu știu nimic, cu adevărat nu mai știu cum se scrie durerea. Știu că de acum înainte nu se mai poate vorbi…
